Osea
Capitol 13
Cînd vorbea Efraim, răspîndea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
2 Şi acum ei păcătuiesc într'una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!
3 De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vînt din arie, ca fumul, care iese din horn.
4 Dar Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mîntuitor afară de Mine.
5 Eu te-am cunoscut în pustie, într'un pămînt fără apă.
6 Dar cînd au dat de păşune, s'au săturat, şi cînd s'au săturat, inima li s'a umflat de mîndrie; de aceea M'au uitat.
7 Eu M'am făcut ca un leu pentru ei, şi -i pîndesc ca un pardos pe drum.
8 Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfîşii învelişul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, şi fiarele cîmpului îi vor face bucăţi.
9 Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
10 Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sînt judecătorii tăi, despre cari ziceai: ,,Dă-mi un împărat şi domni?``
11 Ţi-am dat un împărat în mînia Mea, şi ţi -l iau în urgia Mea!
12 elegiuirea lui Efraim este strînsă, păcatul lui este păstrat.
13 Îl vor apuca durerile naşterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
14 Îi voi răscumpăra din mîna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi dela moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!
15 ricît de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vîntul de răsărit, se va stîrni din pustie un vînt al Domnului, îi va usca izvoarele, şi -i va seca fîntînile: va jăfui vistieria de toate vasele ei de preţ.
16 Samaria este pedepsită, pentrucă s'a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi, şi vor spinteca pîntecele femeilor lor însărcinate.