Ezechiel
Capitol 38
Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
2 ,,Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui!
3 Şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
4 Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia;
5 împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:
6 Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!
7 Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!
8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
9 Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.
10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.
11 Vei zice: ,Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, cari stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavînd nici zăvoare, nici porţi! -
12 Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pămîntului.`
13 Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei, îţi vor zice: ,Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai aducat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii, şi să faci o pradă mare?`
14 De aceea prooroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Da, în ziua cînd poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta,
15 şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!
16 Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!``
17 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei proorocii lui Israel, cari au proorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?
18 În ziua aceea, însă, în ziua cînd va porni Gog împotriva pămîntului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mînia aprinsă.
19 spun, în gelozia şi în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
20 Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine, şi fiarele cîmpului şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, şi toţi oamenii cari sînt pe faţa pămîntului; munţii se vor răsturna, pereţii stîncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pămînt.
21 Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.
22 Îl voi judeca prin ciumă şi sînge, printr -o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, cari vor fi cu el.
23 Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``