Proverbe

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

0:00
0:00

Capitol 2

Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
2 dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
3 dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
4 dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară,
5 atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
6 Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
7 El dă izbîndă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
8 croteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
9 Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine.
10 Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
11 chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
12 ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvîntări stricate;
13 de ceice părăsesc cărările adevărate, ca să umble pe drumuri întunecoase;
14 cari se bucură să facă răul, şi îşi pun plăcerea în răutate,
15 cari umblă pe cărări strîmbe, şi apucă pe drumuri sucite;
16 ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
17 care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.
18 Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
19 niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, şi nu mai găseşte cărările vieţii.
20 De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
21 Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea;
22 dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.