2 Cronici - 2 Chronicles
Capitol 2
Solomon a poruncit să se zidească o casă Numelui Domnului şi o casă împărătească pentru el.
2 Solomon a numărat şapte zeci de mii de oameni, ca să ducă sarcinile, optzeci de mii ca să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute ca să -i privegheze.
3 Solomon a trimes să spună lui Hiram, împăratul Tirului: ,,Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu David, căruia i-ai trimes cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.
4 Iată, eu înalţ o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, ca să I -o închin Lui, să ard înaintea Lui tămîie mirositoare, să aduc necurmat în ea pînile pentru punerea înainte, şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară, în zilele de Sabat, de lună nouă, şi de sărbătoare ale Domnului, Dumnezeului nostru, după o lege vecinică pentru Israel.
5 Casa pe care o voi zidi trebuie să fie mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decît toţi dumnezeii.
6 Dar cine poate să -I zidească o casă, cînd cerurile şi cerurile cerurilor nu -L pot cuprinde? Şi cine sînt eu, ca să -I zidesc o casă, decît doar ca să ard tămîie înaintea Lui?
7 Trimete-mi dar un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi ferului, a materiilor văpsite în purpură, a materiilor de coloarea cărmîzului şi de coloare albastră, şi care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meşterii iscusiţi cari sînt la mine în Iuda şi la Ierusalim şi pe cari i -a ales tatăl meu David.
8 Trimete-mi din Liban şi lemn de cedru, de chiparos şi de santal; căci ştiu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne din Liban. Iată că slujitorii mei vor fi cu ai tăi.
9 Să mi se pregătească lemn din belşug, căci casa pe care o voi zidi, va fi mare şi măreaţă.
10 Slujitorilor tăi cari vor tăia, cari vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grîu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn.``
11 Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr'o scrisoare, pe care a trimes -o lui Solomon: ,,Pentrucă Domnul iubeşte pe poporul Său, de aceea te -a pus împărat peste ei.``
12 Hiram a mai zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile şi pămîntul, că a dat împăratului David un fiu înţelept, priceput şi cuminte, care va zidi o casă Domnului şi o casă împărătească pentru el!
13 Îţi trimet dar un om meşter şi priceput, pe Huram-Abi,
14 fiul unei femei dintre fetele lui Dan, şi al unui tată Tirian. El este meşter pentru lucrările în aur, în argint, în aramă şi în fer, în piatră şi în lemn, în materii văpsite, în purpură şi în albastru, în materii de vison şi cîrmîz, şi pentru orice fel de săpături şi lucruri meşteşugite, cari i se dau de făcut. El va lucra cu oamenii tăi iscusiţi şi cu oamenii iscusiţi ai domnului meu David, tatăl tău.
15 Acum, domnul meu să trimeată slujitorilor tăi grîul, orzul, untdelemnul şi vinul de care a vorbit.
16 Şi noi vom tăia lemne din Liban atît cît vei avea nevoie; ţi le vom trimete pe mare în plute pînă la Iafo, şi de acolo tu le vei sui la Ierusalim.``
17 Solomon a numărat pe toţi străinii cari erau în ţara lui Israel, şi a căror numărătoare fusese făcută de tatăl său David. S'au găsit o sută cincizeci şi trei de mii şase sute.
18 Şi a luat din ei şaptezeci de mii, ca să poarte sarcinile, optzeci de mii să taie pietre în munte, şi trei mii şase sute, ca să privegheze şi să îndemne pe popor la lucru.