1 Regi

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

0:00
0:00

Capitol 6

În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua.
2 Casa pe care a zidit -o împăratul Solomon Domnului, era lungă de şase zeci de coţi, lată de douăzeci, şi înaltă de treizeci.
3 Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, în lăţimea casei, şi zece coţi lărgime în faţa casei.
4 Împăratul a făcut casei ferestre largi înlăuntru şi strîmte afară.
5 A zidit lipite de zidul casei mai multe rînduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, cari înconjurau zidurile casei, Templul şi sfîntul locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur.
6 Catul de jos era lat de cinci coţi, cel dela mijloc de şase coţi, iar al treilea de şapte coţi; căci pe partea deafară a casei a făcut arcade strîmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile casei.
7 Cînd s'a zidit casa, s'au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fer nu s'au auzit în casă în timpul zidirii.
8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a casei; în catul dela mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa dela catul de mijloc la al treilea.
9 Dupăce a isprăvit de zidit casa, Solomon a acoperit -o cu scînduri şi cu grinzi de cedru.
10 A făcut de cinci coţi de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregei case, şi le -a legat de casă prin lemne de cedru.
11 Domnul a vorbit lui Solomon, şi i -a zis:
12 ,,Tu zideşti casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orînduirile Mele, dacă vei păzi şi vei urma toate poruncile Mele, voi împlini faţă de tine făgăduinţa pe care am făcut -o tatălui tău David,
13 voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel.``
14 După ce a isprăvit de zidit casa,
15 Solomon i -a îmbrăcat zidurile pe din lăuntru cu scînduri de cedru, dela pardoseală pînă la tavan; a îmbrăcat astfel în lemn partea dinlăuntru, şi a acoperit pardoseala casei cu scînduri de chiparos.
16 A îmbrăcat cu scînduri de cedru cei douăzeci de coţi ai fundului casei, dela pardoseală pînă în creştetul zidurilor, şi a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfînta Sfintelor, Locul prea sfînt.
17 Cei patruzeci de coţi de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul.
18 Lemnul de cedru din lăuntru avea săpături de colocinţi, şi flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră.
19 Solomon a pregătit Locul prea sfînt înlăuntru în mijlocul casei, ca să aşeze acolo chivotul legămîntului Domnului.
20 Locul prea sfînt avea douăzeci de coţi lungime, douăzeci de coţi lăţime, şi douăzeci de coţi înălţime. Solomon l -a căptuşit cu aur curat. A făcut înaintea Locului prea sfînt un altar de lemn de cedru, şi l -a acoperit cu aur.
21 Partea dinlăuntru a casei a căptuşit -o cu aur, şi a prins perdeaua dinlăuntru în lănţişoare de aur înaintea Locului prea sfînt, pe care l -a acoperit cu aur.
22 A căptuşit toată casa cu aur, casa întreagă, şi a acoperit cu aur tot altarul care era înaintea Locului prea sfînt.
23 În Locul prea sfînt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalţi de zece coţi.
24 Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coţi, ceeace făcea zece coţi dela capătul uneia din aripile lui pînă la capătul celeilalte.
25 Al doilea heruvim avea tot zece coţi. Măsura şi chipul erau aceleaşi pentru amîndoi heruvimii.
26 Înălţimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coţi.
27 Solomon a aşezat heruvimii în mijlocul casei, în partea dinlăuntru. Aripile lor erau întinse; aripa celui dintîi atingea un zid, şi aripa celui de al doilea atingea celalt zid; iar celelalte aripi ale lor se întîlneau la capete în mijlocul casei.
28 Solomon a acoperit şi heruvimii cu aur.
29 Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.
30 A acoperit pardoseala casei cu aur, în partea din fund şi în faţă.
31 La intrarea Locului prea sfînt a făcut două uşi din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus şi uşiorii uşilor erau în cinci muchi.
32 Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici, şi de flori deschise, şi le -a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.
33 A făcut deasemenea pentru poarta Templului, nişte uşiori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchi,
34 şi cu două uşi de lemn de chiparos; fiecare uşă era făcută din două scînduri despărţite.
35 A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise, şi le -a acoperit cu aur, pe care l -a întins pe săpătura de chipuri.
36 A zidit şi curtea dinlăuntru din trei rînduri de pietre cioplite şi dintr'un rînd de grinzi de cedru.
37 În anul al patrulea, în luna Ziv, s'au pus temeliile casei Domnului;
38 şi în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este a opta lună, casa a fost isprăvită în toate părţile ei şi aşa cum trebuia să fie. În timp de şapte ani a zidit -o Solomon.