Facerea - Geneza

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

0:00
0:00

Capitol 39

Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l -a cumpărat dela Ismaeliţii cari -l aduseseră acolo.
2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpînului său, Egipteanul.
3 Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să -i meargă bine ori dece se apuca.
4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l -a luat în slujba lui, l -a pus mai mare peste casa lui, şi i -a încredinţat tot ce avea.
5 De îndată ce Potifar l -a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp.
6 Egipteanul a lăsat pe mînile lui Iosif tot ce avea, şi n'avea altă grijă decît să mănînce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip.
7 După cîtăva vreme, s'a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: ,,Culcă-te cu mine!``
8 El n'a voit, şi a zis nevestei stăpînului său: ,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi -a dat pe mînă tot ce are.
9 El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi -a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?``
10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea.
11 Într'o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei,
12 ea l -a apucat de haină, zicînd: ,,Culcă-te cu mine!`` El i -a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă.
13 Cînd a văzut ea că -i lăsase haina în mînă, şi fugise afară,
14 a chemat oamenii din casă, şi le -a zis: ,,Vedeţi, ne -a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
15 Şi, cînd a văzut că ridic glasul şi strig, şi -a lăsat haina lîngă mine şi a fugit afară.``
16 Şi a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s'a întors acasă stăpînul lui.
17 Atunci i -a vorbit astfel: ,,Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi -a lăsat haina lîngă mine, şi a fugit afară.``
19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care -i zicea: ,,Iată ce mi -a făcut robul tău,`` stăpînul lui Iosif s'a mîniat foarte tare.
20 A luat pe Iosif, şi l -a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
21 Domnul a fost cu Iosif, şi Şi -a întins bunătatea peste el. L -a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.
22 Şi mai marele temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el.
23 Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.